- 86 vizualizări
Elevii care își petrec tabăra de vară la Biblioteca ”Ovidius” au făcut o vizită la Institutul de Geologie și Seismologie, în data de 12.07.2023. Copiii au ascultat o lecție despre știința cutremurelor, cum se produc acestea, ce semnifică mișcările plăcilor tectonice , ce este o replică de cutremur, cum se măsoară un cutremur, care sunt regulile de comportament în caz de cutremur, care au fost cele mai puternice seisme din istorie..., despre trecutul Pământului (geologia), fosilele de mamuți de milioane de ani care se păstrează în muzeul institutului, trandafirul de deșert - fascinația copiilor, gresia de Cosăuți, Soroca..., toate acestea le-au descoperit curioșii învățăcei la lecția de Geologie și Seismologie, predată pe înțelesul tuturor (categoria de vârstă 6-14 ani), chiar de directorul institutului, Igor NICOARA. Oaspeții noștri mici au fost foarte entuziasmați de toată informația pe care au primit-o timp de 3 ore, năvălind cu o multitudine de întrebări. :)
Institutul de Geologie și Seismologie se află în parteneriat cu Biblioteca ”Ovidius” permanent colaborând sub diferite forme. În speranța că i-am intrigat destul de bine pe ”micii deceluși” sperăm ca pe viitor să ne facem cu specialiști noi în Geologie și Seismologie!